-Alo ?
- Da !
- Buna ziua, sinteti Institutul international de astrofizica, spectroscopie nucleara, prospectiuni intergalactice, studiul quasarilor si determinarea universurilor ciclice cu structura toroidala ?
- Da, noi suntem !
- Cu Gogu de la cazane va rog...

Intrebare

De ce pe toate personajele din "Un veac de singuratate" a lui Marquez le cheama la fel, cu doar mici variatiuni, dar pe aceeasi tema? O colega de servici m-a "consolat"..."las' ca mai mor din ei pe parcurs...se mai aeriseste" :))

Stressu'-n casa....

...de fapt, stressu'-n masina.

Pe scurt...Am un coleg pe care-l iau in fiecare dimineata la servici, cu masina. Ca stam aproape, ca e mult de mers si-s prea multe metrouri de schimbat, ca e mai distractiv sa mergi cu cineva...

De o saptamana ma scoate din minti! Nu mai suport! Vorbeste mult si vorbeste prost. Sunt unele zile si mai ales multe dimineti in care vreau sa tac, enjoy the silence (si claxoanele din jur), doar sa ascult muzica si sa ma gandesc la ale mele. Ghici ce, nu se poate! Mereu are ceva de zis.

Cred ca i-am zis de un milion de ori ca nu ma pasioneaza masinile, n-am nici o treaba, I DON"T CARE!!! La fiecare masina mai speciala imi spune cum o cheama, ce motorizare are, unde e fabricata si o mie si una de alte detalii....

Mie-mi place Pavarotti. El, cum aude, incepe sa se strambe ca aia mici, sa dea din cap, sa dirijeze, sa dea din buze ca si cum ar canta.

Daca nu canta, danseaza. Nu-mi sunt suficiente gropile din Bucuresti, mai am nevoie de inca 80 de kile care sa-mi hatzane masina stanga-dreapta-stanga-dreapta.

Daca nu vorbeste de masini, imi spune ce misto s-a distrat el in club sau cu tovarasii lui, cum are ala o plasma de nuj cati inchi, cum a fost la sala sau (si aici imi vine sa musc din volan) se batzane sus-jos-sus-jos de fericire nevoie mare ca diseara mananca pizza...

In afara multitudinii astora de subiecte, imi povesteste fiecare film pe care l-a vazut vreodata. Si i-am spus de 100000000000000000000 de ori ca nu-mi pasa, sa nu-mi mai povesteasca, nu vreau sa stiu, nu ma intereseaza. Aiurea! A 2a zi o ia de la capat.

Deci, serios, nu ma mai tin nervii. Cum scap de el...finut? N-as vrea sa ii dau mail si sa-i zic "De maine nu te mai iau cu masina", e urat, nu se preteaza la o domnisoara :P

Daca are cineva vreo idee, as aprecia foarte tare! Help...

De mentionat ca ma asteapta in fiecare dimineata in fata scarii....

Trist...

La mine la munca se intampla ceva foarte trist, pe mine m-a deprimat total.

Azi e ziua unui coleg. A venit omu' de ieri cu prajituri, cu suc, alea alea, ca asa se face la noi si le-a pus deoparte sa le serveasca azi.

Aseara a murit taica-su. Evident, n-a venit azi la munca, dar toti colegii s-au strans la prajituri si suc...

Petrecere sau pomana?

Leapsa

...de la White Shadow, careia ii multumesc mult :*

Observ ca numai leapsa ma mai scoate din amorteala. Nu stiu de ce mi-e asa greu sa dau "new post", dar in putinele dati in care chiar as fi vrut sa scriu ceva, pagina de start ma face sa ma razgandesc.

First thing's first: 5 lucruri pe care as vrea sa le cumpar
Hmmm...

1. i wanna...i wanna...i wanna...o geanta noua, ca m-am plictisit de asta pe care o am
2. "confesiunile unui cafegiu"
3. o perie rotativa pentru par
4.un breloc nou pentru cheile de la masina
5. si atat, si asa ma strofoc de 10 minute la lista asta, mai mult de atat nu vreau, ca n-am ce :)

As da mai departe leapsa dar nu stiu cine mai intra pe aici sa o vada...serviti-va singure (sau singuri) daca va rataciti pe aici.

Pentru posesorii de pisici...beware!!

Un test foarte intersant (si util :P) aici.
Rezultatele mele, pt pisica mare:



Si pentru pisica mica:



I'm screwed...si se mai spune ca pisicile te scapa de stress...

Evident, astept sa-mi spuneti si rezultatele voastre, sa stiu daca e cazul sa-mi fac griji sau toate pisicile sunt criminali in serie sub acoperire :)

Munca, munca....munca, munca

Inceput munca de o saptamana. Inca nu-mi dau seama cum mai au oamenii timp sa mai si iasa la un suc in timpul saptamanii.
Ma trezesc prea de dimineata (5:30) si seara cand ajung acasa mai am energie fix de un dus si de un castronel cu mancare. Uneori, si demachiatul e prea mult..dar e musai.
Pisica suparata la inceput pe mine ca ma duc la munca, ignorat total 2 zile. Revenit dupa ce mituit cu pateu pentru pisici.
Neinteles nimic din weekend, trecut prea repede (whoooosht!).
Vrut somn, sefii strambat din nas daca pus capul pe birou. Incuiati!
Incoerenta din cauza somnului, ora mea de culcare trecut acu juma de ora.
Poate niste vitamine?
Somn. Ceea ce va doresc si voua.

Uneori...

sursa
(click pe poza, sa se faca mare si lizibila)

Ghimpii

Hmmm....Where to start, where to start?
Incepem de cand mi-a adus-o cucoana intr-o punga de cadouri. Si era mica si plangea si plangea (nu cucoana, pisica) de ti se rupea sufletu'. Cucoana ar fi stat pana seara la discutii despre pisici, da' asta mica (aka Ania aka Peticel aka Botosel - are un piciorus alb...n-a avut ma-sa bani sa ii dea sa-si cumpere 4 botosi, a avut numai de unul :P) plangea de mama focului in punga, asa ca am lasat-o pe cucoana in plata Domnului si repede repede, forteaza toate semafoarele sa ajungi cu Botoshu' acasa. Inainte sa ne despartim definitiv, cucoana, induiosata de despartire, i-a tras un pupic din suflet pe frunte si mi-a umplut-o de ruj. 4 zile dupa aia a avut o pata roz pe fata.

Am ajuns acasa, ala mare (aka Vita -don't ask- aka Pisu Pisu aka Grasu') ne astepta la usa. Surprize, surprize, ce are mami in punga? Alta pisica. Miorlaituri, scuipaturi, maraieturi, pisici infoiate ca niste verze, tot tacamul. Partea frumoasa e ca nu au unde sa se ascunda, asa ca vrand nevrand, nu s-au putut ignora.
Ce mi-a placut la Ania inca de la inceput a fost ca nici n-a incercat sa se ascunda, n-a plans, n-a cautat-o pe maica-sa sau pe vreunul din fratiori. Si-a explorat in voie si in liniste noua casa, dupa care, ostenita probabil de drum si de stressul unei alte pisici pe langa ea, s-a catarat in pat, s-a asezat fix in mijloc si-a adormit. Stef s-a zburlit imediat "Pai cum adica, ea a venit de 20 de minute si e in mijlocul patului si Vita care e aici de 2 ani e exilat pe canapea? Nu se poate, ii punem invers". Zis si facut...da' ai cu cine? Aia mica, trezita cu fata la perete, s-a catarat din nou in pat si atata s-a infoiat si l-a scuipat pe Vita pana l-a dat jos din pat, dupa care iar s-a facut covrig si s-a culcat la loc.

To sum up, ca mi-e ca iar fac ditai postu' si va plictisesc, dupa vreo 2 zile de maraieturi, ghimpii au inceput sa se inteleaga. Acum dorm impreuna, se joaca, se alearga (in special la 8 dimineata, parca au ardei iute sub coada), Ania il spala pe Vita pe urechi.

Despre ea, ce sa va mai zic? E tare dragastoasa si lipicioasa. E plimbareata, parca e caine. Cum aude cheile sau vede ca s-a aprins lumina pe hol, top si ea. Se pune in fata usii si miauna la ea. O iau cu mine in vizita, ii place in masina, ii place sa exploreze locuri noi. I-am luat si zgarda si cand e frumos afara iesim si ne plimbam in fata blocului. Mi-am cunoscut jumatate din vecini asa, ca nici unu' nu rezista sa n-o mangaie. Imi pare rau ca n-am poze cu ea in zgarda, dar promit ca fac si va arat, ca e asa dragalasa... E o mancacioasa si jumatate, mananca aproape orice. Inclusiv cornuri cu (sau fara) ciocolata, batoane Fitness cu capsuni, piersici, prune, baclava, pilaf, gem, unt, chiar si paine goala. Odata chiar a mancat o jumatate de prajitura, tot cu capsuni, care mie nu mi-a placut. In schimb, pentru ea a fost un deliciu, i se bateau turcii la gura.

Are si partile ei rele...e cersetoare si cam hoata. Nu pot sa las nici o forma de animal mort pe masa nesupravegheata. Am iesit intr-o seara la cumparaturi si ne-am intalnit cu niste prieteni. Din vorba in vorba, hai pana la noi, mai stam la un suc, ne-am intors cu totii aici. Preocupati de musafiri, am lasat toate sacosele cu cumparaturi la intrare si ne-am vazut de ale noastre. Ania tot fasaia o punga. Nimic anormal, e obsedata de pungi. Ciudatenia a aparut cand si Vita a inceput sa fasaie aceeasi punga. Evident ca in punga era o bucata de sunca. Au mancat-o cu tot cu ambalaj. Ce nu-mi mai place la ea e ca-mi roade parul, o sa ma trezesc intr-o zi cheala din cauza ei, ca se cam partaie (scuzati!), lucru deloc onorabil la o domnisoara, ca e prea geloasa si cum pun mana pe Vita apare imediat si il musca de coada pana-l goneste si ca se catara/baga peste tot. Odata s-a inchis din greseala in dulap si cred ca a stat acolo o zi intreaga, pana am ajuns noi acasa.

Face si pe Bubulina gospodina: vine langa mine de fiecare data cand calc, spal, gatesc, ud florile. E ca o umbra. In poza sta pe o carte de bucate, invatam impreuna cum sa facem pilaf :)

I'm back, baby!

S-a cam asternut praful p'acilea, dupa doua luni de lancezeala. Nu-i bai, am venit inarmata cu un Pronto pamatuf si hotarata (ca de fiecare data) sa nu mai las blogul in paragina.

N-am mai avut chef sa scriu si pentru ca am fost intr-o stare foarte aiurea, aproape de deprimare. Inca din clasa a 10a am stiut ca vreau sa fiu profesoara. Cand am ajuns anul 4, am inceput sa ma agit in sensul asta. Facusem cursul de pedagogie, note mari aveam, asa ca m-am dus direct si am vorbit cu decanul. Vroiam un post de asistenta, in facultate. La momentul acela, mi-a promis ca o rezolva, sa nu-mi fac griji, se gaseste si pentru mine un post. I-am tot reamintit, din semestru in semestru, de promisiunea facuta. Dupa ce mi-am dat licenta, a venit momentul adevarului. M-am dus din nou sa vorbesc cu el, mi-a zis iar ca se rezolva "Cauta-ma la mijlocul lui august, inainte sa incepa restantele. Atunci se fac statele de plata si se vad orele si posturile libere si discutam". La mijlocul lui august "Cauta-ma dupa 25 august". Dupa 25 august...nu sunt ore disponibile. "Nu avem cum sa-ti facem norma, dar mai trebuie sa vorbesc cu niste colegi, poate luam o ora de aici, una de dincolo, si se strang. Cauta-ma saptamana viitoare". Mai e cazul sa spun ca nu s-a realizat nimic, ca pana la urma n-au fost ore? Ce m-a "amuzat" cel mai tare a fost propunerea de final "Baga-te la doctorat cu frecventa. In 3 ani sigur iti gasim noi un post". Claaaaaaaar, si marmota...asa cum au gasit acum, asa puteau sa gaseasca si peste 3 ani.
Eram asa de sigura de postul asta, toata viata mea se invartea in jurul lui, era atat de perfect (pentru mine) asa ca atunci cand l-am vazut naruit, m-a cuprins asa o moleseala si un sictir de toate, ca n-am mai avut chef de nimic. Doua luni am avut program de leguma: culcat la 3-4 (5-6), trezit dupa amiaza, frecat menta, repeat.

Am tot incercat sa ma scot din starea asta, mi-am zis ca daca n-a fost sa fie, n-a fost sa fie, sunt facuta pentru altceva si cu asta basta. Dar cand depui o luna si jumatate cv-uri pe ejobs de ametesti, in stanga si in dreapta, si nimeni nu te suna (intr-o luna si jumatate, doar 3 interviuri dupa care nu m-au mai sunat inapoi...nici chiar pentru postul de traducator, the one thing i can do right, with no training needed), te cuprinde sictirul si mai tare.
Acum mi-am revenit din letargie, de luni intr-o saptamana incep serviciul. Nimic nu e intamplator. Daca ma sunau inapoi cei de la traduceri, post pe care l-as fi acceptat fara sa clipesc, as fi ratat sansa de acum. Companie mare, arhi-cunoscuta deci cu posibilitati nelimitate, salariu mult mai mare ca cel pe care mi-l ofereau cei de la traduceri. Si nici nu m-au frecat cu 15 interviuri, te sunam noi, mai vino de 1000 de ori pana sa ne hotaram daca te vrem sau nu. Nu, a fost un interviu de grup unde a trebuit sa vorbesc un pic despre studiile si experienta mea, am raspuns la vreo 2-3 intrebari si cam asta a fost. Dupa care au selectat cateva persoane (myself included) din tot grupul, ne-au prezentat posturile, noi am acceptat si dupa o saptamana ne-au trimis oferta. The end!

Apropo de salarii, am fost la un interviu pentru un post de "data research analyst". Pe anunt, suna foarte bine. DAR!! Nu-mi vine sa cred ca mai exista companii care ofera, pentru un job full-time, 9-5, 9 milioane/luna. Atat si nici un beneficiu mai mult. Si obligatia de a ramane un an in firma, altfel platesti trainingul 1000 de euro. Pfffffff!!! Si nu erau o firma intr-un bloc. Nu stiu altii cum sunt, dar eu m-am simtit aproape insultata, parca-si bateau joc de cei 17 ani in care mi-am tocit coatele pe bancile scolii.
In other news, ghimpele cel mic creste ca din apa, se intelege bine cu ghimpele cel mare, suntem o familie mare si fericita. Va las cu doua poze, promit ca urmatorul post o sa fie cu si despre ghimpi :)
P.S.-Multumesc celor care si-au adus aminte de mine. You made me come back :) (Especially you)
P.P.S.- Doar pentru ca n-am mai scris, nu inseamna ca n-am mai citit. Google reader functioneaza din plin, l-am verificat de cel putin 2 ori pe zi (v-am zis ca am avut program de leguma :))

New entry

Hehehe

Ghiciti cine si-a mai luat o pisica :D

Temporarily out of service

E prea cald. Si sunt bolnava. Am facut otita din cauza betisoarelor de urechi (aviz amatorilor). Nu-mi arde de scris.
Pana revin, sa ne amuzam un picut (click pentru marire):Si cea mai mare pizza pe care am vazut-o vreodata:

De doua saptamani incoace tot alerg cu pisoiul la veterinar.
Am gasit intr-o seara sange in tava asa ca a doua zi l-am inghesuit in cusca de transport si fuga cu el la doctor. Rezultatul nu putea fi decat unul singur...stiam inca de dinainte sa plec cu el de acasa: pietre la rinichi. Vestea buna a fost ca nu erau chiar pietre, ci nisip, iar vestea proasta a fost ca pe langa nisip mai avea si una bucata cistita. Zi de zi timp de o saptamana l-am carat la cabinet pentru tratamentul injectabil. Mi-era si mila de el, saracutul, cand vedea cusca de transport stia ce o sa se intample si totusi nu fugea, incepea sa se frece de mobile, sa se pisiceasca pe langa mine, doar doar om ramane acasa. Nu stiu ce-l stressa mai tare la doctor: sala de asteptare plina de caini (pe care ii scuipa si ii maraia cu atata furie ca sarea cusca cu el) sau injectiile.
Boon, a trecut saptamana, am trecut si noi la tratamentul facut de acasa: pilule, creme, solutii lichide. Dar fix a 2a zi dupa ce nu ne-am mai dus la veterinar, n-a mai facut pisulete. Am stat o zi, am stat 2, in a 3a zi mi-a fost teama ca o sa faca blocaj renal asa ca am scos cuscutza de la naftalina (nici nu apucase sa se aseze praful pe ea...) si iar la doctor. De data asta, la altul, sa cerem si o a 2a parere. Alte scuipaturi, maraituri, plansete si naparliri in draci. Aici ne-au spus ca intr-adevar pisica are nisip la rinichi, dar problema cea mare nu e asta deocamdata, ci cistita, asa ca au schimbat tratamentul. In mod explicabil, desi nu facuse nimic timp de 2 zile, pisu avea vezica goala. Prin casa n-a facut, ca nu are unde sa se bage sa nu se vada urmele si nici nu miroase suspect pe nicaieri. Asa ca singura solutie a fost ca nu bea suficienta apa.
(Apropo de apa, pentru cei care au pisici castrate: doctorii recomanda apa plata, apa de la chiuveta e plina de impuritati care favorizeaza aparitia nisipului si a pietrelor la rinichi.)
I-am luat copilului castron nou pentru apa (doar doar i-oi lua ochii si-l pacalesc sa bea). Da' de unde, ce-o fi prost? So we did it the hard way: cu seringa. A baut baiatul lapte din siringa mai ceva ca de la ma-sa.
Problema cea mai mare (cu care trebuie sa ma mai confrunt de inca 4-5 ori) este cu medicamentele. E atat de recalcitrant...nu ma asteptam sa ceara un pahar cu apa si sa le ia singur, dar nici sa ne chinuim cate jumatate de ora in fiecare seara pentru o jumatate de No-Spa, un sfert din alta doctorie si 10 picaturi de Vetrecal. In apararea lui, e drept ca Vetrecalul e foarte rau la gust.
Prima oara am incercat cu frumosul, hai pis pis, lugu lugu, hai cu mama, nu fii rau. N-am avut cu cine sa ne intelegem. Se zbate ca pestele pe uscat si de vreo doua ori m-a si marait. In plus, de la atatea medicamente, baloseste mai rau ca un caine. Primele doua zile, ca incepatorii, unul il tinea de labute si altul incerca sa ii vare pastila pe gat. Dupa ce l-a zgariat pe Stef de l-a facut numai dungi, am incercat sa ii dizolvam medicamentul in apa si sa i-l dam cu seringa. Nici asa n-a mers, balosea atat de tare ca nu eram siguri ca inghite ceva din medicament. O alta solutie ar fi fost sa-l stropim cu solutia pe labute si sa se linga singur, dar noi am trecut la urmatoarea idee si pe asta mergem pana la sfarsitul tratamentului, desi si cu asta ne chinuim destul pana inghite, tot din cauza balelor.
Se ia una bucata patura, se infasoara strans una bucata pisica, se tine ferm (nu stiam ca o pisica se poate zbate in atatea directii concomitent!) se servesc medicamentele.
Cu cel lichid merge treaba cel mai repede. In timp ce el plescaie de zor la bale, cum deschide gura, pac si eu apas pe tub si lichidul tasneste direct in gura. Cu cele solide inca ne chinuim, poate si pentru ca eu nu-l pot tine atat de strans pe cat ar trebui, ca mi-e mila sa nu ii sucesc, rup, strang prea tare vreo labuta si din 5 in 5 minute trebuie infasat la loc, ceea ce mananca destul timp.
Vestea buna e ca la vreo 2 zile dupa ce am inceput tratamentul asta a facut pipilica (e drept ca in balcon si nu la tava, dar am zis bine mersi ca a facut), vestea proasta e ca asta a fost sambata seara si de atunci nimic. Vestea buna e ca bea apa, si logic daca intra, pe undeva trebuie sa si iasa, iar joi terminam tratamentul.
P.S.- Cand o sa gasesc cablul de la aparatul foto, ca nu stiu pe unde l-a ascuns Stef si nici nu cred ca e indicat sa-l trezesc pentru asta, o sa pun si poze cu pisica infasata in patura :)

Parsivenia despartirilor

Despartirile sunt intotdeauna grele, mai ales cand e vorba de relatii de lunga durata. Eu n-am cunoscut niciodata un cuplu care sa se desparta de comun acord, sa fie amandoi fericiti cu decizia luata si mai ales sa ramana prieteni dupa aia.
Invariabil cineva e ranit, frustrat, ramane cu cuvintele in gat, se zbate nopti intregi gandindu-se la ce-ar fi putut sa zica sau sa faca, cu mana tremurand pe telefon, calculand daca e mai bine sa trimita mesajul sau nu. Se strang cutii sau, dupa caz, foldere arhivate si parolate, cu amintiri, poze, melodii, sms-uri, se sterg numere de telefon, se scot poze din rama, ca si cum curatenia generala si indepartarea oricarei dovezi a relatiei vor sterge toate urmele si din suflet. Cel ramas in urma plange, discuta ore intregi pana isi innebuneste toti prietenii din dotare, nu mai mananca, nu mai doarme, totul din jur il face sa tresara: o alee, o banca, o ninsoare, un apus. Winamp-ul canta in dusmanie numai melodii care sa ii aminteasca, melodii care nu fac decat sa rasucesca cutitul in rana. Apoi, incet incet, dupa multe nopti in care si-a "smuls peretii rand pe rand", viata revine la normal.
Si abia aici incepe parsivenia despartirii...tocmai cand credeai ca ce-i mai rau a trecut si ca de aici incolo nu poate fi decat o panta ascendenta...iti dai seama ca in timp ce tu iti lingeai ranile, s-a facut o impartire tacita a prietenilor comuni. Chiar daca la inceput toti sunt plini de compasiune si intelegatori, dau telefoane, incearca sa te scoata din casa, te asigura ca totul trece si ca "mai da-l/da-o incolo, nu s-a terminat lumea cu el/ea, sunt atatia altii/altele mai bune si oricum nu te merita", pe nesimtite, telefoanele se raresc si apoi inceteaza, conversatiile pe mess nu depasesc un "ce mai faci?" "nimic in mod special, tu?". Nu-ti vine si nu vrei sa crezi in ce stadiu ai ajuns cu niste oameni cu care pana mai acum cateva sapatamani nu aveai secrete, carora le stiai cele mai intime dorinte, cele mai ciudate vise, cu care radeai si plangeai in acelasi timp, cu care mancai din aceeasi farfurie. Degeaba incerci sa spargi zidul care s-a pus intre voi, n-o sa ajungi nicaieri, bariera s-a lasat si nu mai exista cale de trecere. Daca totusi va vedeti la un suc, de dragul vremurilor trecute, veti ajunge in postura (si mai jenanta) de a va uita unul la altul si a nu avea ce sa va spuneti. Si e penibil cand se intampla cu oameni cu care puteai sa stai ore intregi de vorba fara sa obosesti sau sa te plictisesti.
Poate sunt prea cinica, poate am dezvoltat in timp capacitatea de a ma reface repede (auto-aparare)... Nu pierderea relatiei in sine doare, aici merg pe ideea ca ce e al meu e pus la o parte si ca daca n-a fost sa fie inseamna ca nici nu trebuia sa fie, nu era al meu, socul cel mare e sa vad cum nu mai am ce vorbi cu cei cu care vorbeam fara sa fie nevoie de cuvinte...